Alina Sorescu împlinește astăzi 28 de ani! Artista va avea trei motive de sărbătoare!

14.07.2014

Aniversarea de anul acesta a Alinei Sorescu are o însemnătate cu totul și cu totul aparte. Ea își va petrece aniversarea pentru prima oară din postura de mămică, mai mult decât atât, artista va avea motiv triplu de sărbătoare!

alina sorescu

Sărbătoare mare în familia Alinei Sorescu! Artista nu se va bucura doar de aniversarea celor 28 de ani împliniți, căci va mai avea încă alte două motive de petrecere! Fetița ei, Elena Carolina a împlinit 6 luni, iar nașul de botez al fetiței lor își serbează, la rândul lui, ziua de naștere.

"E prima mea aniversare de când sunt mamă, așa că anul acesta va fi totul mai special. Un cadou am primit deja: acum câteva zile Elena Carolina a spus primul ei cuvânt și acela a fost chiar "mma-mma". Am simțit o fericire nemărginită! În preajma zilei mele de naștere mai sunt câteva motive de sărbătoare - Carolina împlinește 6 luni și este și aniversarea nașului ei de botez, așa că vom petrece cu părinții și rudele apropiate la un restaurant in București", a declarat Alina Sorescu, în cadrul unui comunicat.

Alina Sorescu și designerul Alexandru Ciucu s-au căsătorit în anul 2010, iar anul acesta, ei s-au bucurat de venirea pe lume a primului lor copil, Elena Carolina.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

PREMIERÃ în viața Alinei Sorescu și a lui Alexandru Ciucu! Ce a fãcut micuța Elena Carolina

10.07.2014

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au avut o nuntă de vis care a avut loc în 2010. Cei doi au vrut ca petrecerea de botez a Elenei Carolina să fie una reușită, unde invitații să se simtă bine și să se delecteze cu mâncăruri alese și băuturi fine.

alina sorescu carolina

De la botez au trecut două luni, iar în viața micuței Elena Carolina și a părinților ei a avut loc o premieră. Fetița a spus primul cuvânt, iar acesta a fost mama. Alina Sorescu a vrut să-și împărtășească fericirea și cu prietenii virtuali și a postat pe Facebook vestea bună. "Primul "maa-maa"!!!!!!", a scris artista pe contul de socializare.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

 

ALINA SORESCU și-a sãrbãtorit MAMA! Ce BINE aratã CEA CARE i-a DAT VIAȚÃ! 

30.06.2014

Cântăreața Alina Sorescu și-a aniversat mama, de Sfinții petru și Pavel. cea care a adus-o pe lume este o doamnă foarte atrăgătoare, de la care artista a moștenit frumusețea.

tort alina sorescu

 

Alina Sorescu este una dintre cele mai delicate și mai elegante apariții de pe scena muzicală românească.

 

Este o artistă fermecătoare și a avut de la cine să moștenească frumusețea. Mama ei este o doamnă extrem de atrăgătoare și rafinată, cu care Alina seamănă foarte bine.

 

De Sfinții Petru și Pavel, cântăreața a sărbătorit-o pe cea care i-a dat viață, care poartă numele de Paulina.

 

Mama vedetei a fost răsfățată cu un tort delicios, pe care a fost scris "La Mulți ani, buni!", cu referire la faptul că aceasta a devenit de curând bunică, după ce Alina a adus-o pe lume pe Elena Carolina.

 

"Dragă mamă, de ziua ta de nume îți spunem "La mulți ani"!!!! Te iubim!!!!!", i-a transmis Alina Sorescu, pe Facebook, celei care i-a dat viață.

 

 

 

 

 

Alina Sorescu, apariție spectaculoasã la nunta Oanei Roman! Cum aratã la câteva luni de la naștere

15.06.2014

Alina Sorescu și-a recăpătat miraculous silueta de dinainte de naștere. Vedeta a afișat un look proaspăt și natural la nunta Oanei Roman, care a avut loc duminică, la Palatul Știrbey.

alina sorescu

Alina Sorescu a atras privirile tuturor la nunta Oanei Roman, care a avut loc în acest weekend. Cântăreața a făcut senzație cu o rochie lungă, cu imprimeu floral, care i-a pus în valoare bustul și silueta.

Se pare că vedeta a reușit să-și recapete formele într-un timp record și acum se bucură din plin de noul statut de tânără mămică și soție.

Alina Sorescu a venit la eveniment la brațul soțului ei, Alexandru Ciucu. Acesta a avut o ținută pe măsura celei a soției sale, cu care s-a asortat până în cel mai mic detaliu: culoarea pantalonilor acestuia era identică cu nuanța florilor de pe rochia soției sale.

Alina Sorescu a născut în luna ianuarie, o fetiță, pe nume Elena Carolina.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Alina Sorescu, NEMULȚUMITÃ de Alex Ciucu. Se pare cã și FIICA EI O SUSȚINE 

11.06.2014

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt în prima vacanță în familie alături de fetița lor, Elena Carolina.

alina sorescu

 

Cei trei au plecat în urmă cu câteva zile în insula Paros, în arhipelagul Mării Egee, iar clipele pe care le petrec acolo par a fi de neuitat, dacă ținem cont de pozele pe care artista și soțul ei le-au prezentat prietenilor.

 

Pentru că este vorba despre o vacanță, regulile nu mai sunt atât de stricte nici din punct de vedere vestimentar și al look-ului, chiar și pentru Alexandru Ciucu, dedemnat în repetate rânduri unul dintre principalele modele de eleganță masculină din România.

 

Designerul a uitat pentru o vreme de dresscode-uri și de ferchezuială și chiar a renunțat la a se bărbieri, fapt ce se pare că o nemulțumește profund pe soția lui. Astfel, în doar câteva zile, fizionomia lui Alex Ciucu s-a schimbat radical, tenul fiindu-i acoperit de o barbă atent stilizată.

 

 
 

El se mândrește cu podoaba facială și încearcă să o convingă pe Alina că este chiar mai arătos așa. Mai mult, Ciucu speră că și fetița lui este de aceeași părere, deși cântăreața încearcă să demonstreze exact contrariul.

 

Astfel, Alina i-a dat replica soțului ei chiar într-o fotografie postată de acesta pe pagina sa de socializare, unde alături de imaginea în care Elena Carolina îi mângâia barba, el a scris: "Nu-mi dau seama ce vrea fi mea să zică: tati, dă barba jos, sau las-o tati că-ți stă bine :))))".

 

Pentru că fetița este prea mică pentru a-și putea exprima părerea, Alina a manipulat "răspunsul" în favoarea ei: "Eu cred că zice ca mami - că îți stă mai bine fără barbă :)))))", i-a spus cântăreața, demonstrând astfel că noul look al soțului ei o nemulțumește.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

Prima vacanțã a Alinei Sorescu cu bebelușul! Uite pe cine a luat «bone»

04.06.2014

Au așteptat să-și creștineze fetița, pe Elena Carolina, iar acum sunt gata pentru câteva zile de relaxare. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu  au plecat în prima lor vacanță de când sunt părinți. Cei doi au ales ca destinație Grecia. 

alina sorescu

Încărcați de parcă se mută definitiv în străinătate, Alina Sorescu și designerul Alexandru Ciucu și-au luat inima în dinți și au plecat în vacanță. Aceasta este prima ieșire de când cei doi au devenit părinți.

"Vine vacanța cu trenul din.....Grecia! Am plecat cu tot familionul, vă pupam!", a scris Alina Sorescu pe pagina ei de socializare.

Ca să aibă și ei momentele lor de respiro și să simtă totuși că sunt în vacanță, cântăreața și soțul ei i-au luat în vacanță și pe părinții Alinei. Bunicii vor avea și ei grijă de micuța Elena Carolina pe care o adoră.

Fetița a fost botezată în urmă cu aproape trei săptămâni la Palatul Mogoșoaia .(sursa:Click.ro)

 

 

 

Micuța Alinei Sorescu își sãrbãtorește onomastica! Cum aratã la 4 luni de viațã!

21.05.2014

Elena Carolina a venit pe lume în luna ianuarie a acestui an. Părinții, pe atunci extrem de emoționați, au dovedit că se descurcă de minune în acest rol, deloc ușor.

alina sorescu - elena carolina

Elena Carolina își sărbătorește astăzi ziua numelui. Îmbrăcată elegant, într-o rochiță albă, cu betiță pe cap, așa cum îi stă bine unei fiice de designer, fetița a cucerit inimile prietenilor virtuali. Fanii de pe contul de socializare al Alinei i-au urat micuței toate cele bune și i-au admirat ținuta deosebită. Cu cine crezi că seamănă?(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

Alina Sorescu, IMAGINEA pe care I-O VA ARÃTA CU MÂNDRIE FIICEI EI, atunci când aceasta va crește 

20.05.2014

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu și-au creștinat fetița, pe Elena Carolina, în acest weekend, într-un decor de basm, cu invitați unul și unul.

alina sorescu

Ambii părinți s-au declarat teribil de emoționați, atât înainte, cât și după marele eveniment.Din sutele de fotografii care au fost făcute la botez, una îi este foarte dragă Alinei Sorescu. Aceasta spune că va fi imaginea care o va face mândră atunci când i-o va arăta Elenei Carolina.

 

Este vorba despre imaginea din biserică, în care sunt alături părinți, nași, ceilalți membri ai familiei și prieteni. Figurile lor inspră liniște, emoție și fericire, iar micuța Elena Carolina pare un îngeraș.

 

"O imagine pe care i-o voi arăta cu mândrie fetiței mele când va mai crește...", a mărturisit Alina Sorescu.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

Probabil cea mai amuzantã imagine de la botezul fetiței Alinei Sorescu. Cum s-au pozat vedetele la petrecere

19.05.2014

Alina Sorescu si sotul ei, Alexandru Ciucu, si-au botezat ieri fetita cu mare fast. Petrecerea,care a avut loc la Palatul Mogosoaia, a reunit multe vedete de la noi, iar distractia a fost cuvantul de ordine.

Cum era de așteptat, mulți invitati au dorit sa ramana cu amintiri de la botezul Elenei Carolina, asa ca si-au scos telefoanele mobile si au început să-și faca selfie-uri. De departe, cel mai distribuit pe retelele de socializare a fost unul in care apar sotii Maruta, Andrei Duban, sotii Ibacka, prezentatoarea TV Paula Chirila si Liliana Levinta. Zambitori si cu chef de distractie, acestia s-au fotografiat, imaginea fiind apoi postata de Cabral pe pagina lui de Facebook.

selfie vedete

Tot un selfie a facut si Adelina Pestritu, care a venit la petrecere insotita de iubitul ei, Speak. In imagine se regasesc, tot cu zâmbetul pe buze, Alina Sorescu, Pestrita, Gratiela Duban si Cristina Șișcanu.

selfie vedete

Micuta Elena Carolina, fiica sotilor Ciucu, a fost botezată, ieri, petrecerea avand loc la Palatul Mogosoaia. Peste 200 de persoane, cele mai multe din lumea mondena, au fost invitate, atmosfera fiind cu adevărat una de poveste, mai ales ca si vremea a tinut cu tinerii parinti.(sursa:Click.ro) 

 

 

 

IMAGINEA UIMITOARE care le-a mers la SUFLET FANILOR! Uite ce FACE fetița Alinei Sorescu în timpul unei ȘEDINȚE

06.05.2014

Alina Sorescu își adoră fetița. Este o mamă fericită și, ca majoritatea mamelor, este tare mândră de copilul ei. Cântăreața a postat o imagine uimitoare cu bebelușa ei, pe Facebook, unde a strâns peste zece mii de like-uri în doar câteva ore.

alina sorescu si fetita ei

Alina Sorescu a realizat, zilele trecute,prima ședință foto cu micuța Elena Carolina. Una dintre imagini i-a mers la suflet și a postat-o pe Facebook. Este într-adevăr uimitor că fetița ei de numai trei luni se uită foarte atentă în aceeași direcție cu mama, pe display-ul aparatului foto, parcă pentru a vedea și ea imaginile în care apare. Exact asta a scris și cântăreața pe rețeaua de socializare.

"Elena Carolina vrea să știe dacă au ieșit pozele bine :))))", a postat Alina Sorescu pe Facebook în dreptul imaginii cu fiica ei.Imediat, fanii au dat mii de like-uri și nu au mai contenit cu laudele.

Frumosul cuplu, alături de micuța de trei luni, au realizat o ședință foto pentru revista OK! Shooting-ul a avut loc la un picnic pe iarba verde din fața Palatului Mogosoaia, locul unde, peste două săptămâni va avea loc botezul.(sursa:Libertatea.ro)

PRIMELE FOTOGRAFII cu fetița soților Alina Sorescu - Alexandru Ciucu! 

02.05.2104

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au decis să arate lumii ce minunăție de copil au. Cei doi au realizat prima ședință foto alături de fetița lor, Elena Carolina.

alina sorescu

Frumosul cuplu, alături de micuța de trei luni, au realizat o ședință foto pentru revista OK! Shooting-ul a avut loc la un picnic pe iarba verde din fața Palatului Mogosoaia, locul unde, peste două săptămâni va avea loc botezul.

Cu aceasta ocazie, Alina Sorescu si Alexandru Ciucu au povestit cum au fost pentru ei primele trei luni ca părinți.

„Lucrurile au venit de la sine. Am căpătat parcă de Sus o știință și o putere nouă de adaptare, un instinct matern care simt că s-a activat in mine. Am știut efectiv ce să fac, în ce moment, încă de când s-a născut, chiar dacă la început eram destul de speriată, pentru ca suferisem operatia de cezariana care a fost destul de traumatizantă. Alexandru a și asistat la ea, nu știu cum și-a făcut curaj, dar a fost acolo. 
(...) Am reusit sa pot s-o si alaptez, lucru care e mai dificil dupa o operatie de cezariana. Mi-am dorit mult să fiu o mamă bună pentru ea"
, a declarat Alina Sorescu.

Alexandru și Alina au explicat și de ce au ales cele două nume pentru fetița lor. "Am ales Elena, pentru că am vrut un nume de sfânt mare, care să fie cândva, când e cald afară, pentru că ea e născută iarna. Iar Carolina mi-a plăcut pentru că e melodios, e feminin, sună bine alături de Elena si de Ciucu, suna și regal ori imperial", a povestit Alina.(sursa:Libertatea.ro / Ok! Magazine)

 

Se pregãtește de botez! Alina Sorescu își creștineazã fetița

25.04.2014

Pregătiri intense în familia cântăreței Alina Sorescu și a desigenrului Alexandru Ciucu. Cei doi se pregătesc să o creștineze pe fetița lor, Elena Carolina. 

alina sorescu pregatiri pentru botez

Evenimentul va avea loc la Palatul Mogosoaia, iar invitații au fost anunțati că o vor vunoaște personal pe micuță la data de 18 mai. Cântăreața și soțul ei au intrat deja în febra pregătirilor, pentru ca totul să iasă fără cusur. Cântăreața a achiziționat o ținută specială pentru bebeluș. Este vorba despre o rochiță în care micuța va arăta ca o prințesă.

"Ne pregatim de botez!!!! Pe 18 mai", a scris solista la descrierea unei fotografii pe care a postat-o pe contul ei oficial de Facebook.

Alina Sorescu a născut la 12 ianuarie, la materinitatea Regina Maria. Bebelușul a venit pe lume prin cezariană și a cântărit 2.700 kg.(sursa:Click.ro)

 

Alina Sorescu, siluetã perfectã la 3 luni de la naștere! Cum aratã tânãra mãmicã

09.04.2014

Alina Sorescu a impresionat cu felul în care arată la doar trei luni după ce a adus pe lume o fetiță minunată, pe nume Elena Carolina.

alina sorescu

Alina Sorescu a reușit să-și recapete silueta într-un timp foarte scurt de la naștere. La doar trei luni de când a devenit mămică, artista arată impecabil. Prezentă la aniversarea 10 ani de carieră Stephan Pelger, Alina Sorescu a strălucit într-o salopetă neagră, extrem de elegantă.

Vedeta și-a înveselit ținuta cu o pereche de sandale de culoare albastră și un colier, care au oferit un plus de eleganță ținutei.(sursa:Click.ro)

 

 

Alina Sorescu A FOST IMPRESIONATÃ. Fetița ei A PRIMIT UN CADOU SPECIAL 

31.03.2014

De aproape trei luni, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt părinții unei fetițe superbe, Elena Carolina. De când a venit micuța pe lume, părinții și prietenii se întrec în a o răsfăța.

alina sorecu cadou fetita

O cameră de prințesă, jucării multe și frumoase și mai ales hăinuțe elegante a primit micuța Elena Carolina în aceste prime luni de viață.Un cadou cu totul special a impresionat-o chiar și pe mămica ei.

 

Alina Sorescu a postat pe pagina ei de socializare, astăzi, o fotografie în care era imortalizat un trusou pentru bebeluși - rochiță, bundiță, botoșei, săculeț și chiar un prosopel de baie, toate brodate manual și personalizate cu numele Elenei Carolina.

 

"Un cadou foaaarte special pentru fetița noastră...Mulțumim, Lili! :))", a scris Alina în dreptul imaginii apreciate de peste 4.000 de prieteni virtuali în mai puțin de o oră.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

La douã luni de la nașere, Alina Sorescu aratã incredibil!

 

19.03.2014

Alina Sorescu a venit să își susțină soțul, pe Alexandru Ciucu, care și-a lansat cea mai nouă colecție marți seara, în cadrul unui eveniment cu ștaif în Capitală 

alina sorescu sustinere sot

Vedeta nu numai că a venit să îi fie alături designerului, dar ea a și prezentat show-ul, alături de Virgil Ianțu și a cântat cu Vlad Miriță câteva melodii.

Dar Alina a fost în centrul atenției și datorită siluetei ei. Deși a născut în urmă cu două luni, cântăreața și-a revenit complet. Rochia lungă roz, mulată în partea de sus, i-a evidențiat talia subțire, dovadă că Alina a scăpat rapid de kilogramele acumulate în timpul sarcinii.(sursa:Click.ro)

 

Alina Sorescu și Alex Ciucu lucreazã la un copil. Cântãreaþa a povestit despre primele «încercãri»

25.01.2013

Cântăreața Alina Sorescu și soțul ei, Alex Ciucu, încearcă să devină părinți cât mai repede. Cei doi au lucrat la acest "proiect" în vacanța de iarnă.

         alina sorescu

"Mi-am luat liber chiar si eu de Revelion. Am fost in Dubai, ne-am deghizat chiar si in arabi. Am lucrat la copil, lucram in continuare, dar n-am nicio veste.

O sa se intample foarte curand, pentru ca ne dorim acest lucru. Cred ca Alexandru si-ar dori ca primul nostru copil sa fie direct mare, cam pe la patru ani", a spus Alina Sorescu la emisiunea "Drept la țintă". (sursa:Click)

Alina Sorescu: «Era sã mã sufoc în somn!»

14.06.2012

După ce a simțit un nod în gât în mai multe rânduri și chiar a rămas fără respirație într-o noapte, Alina Sorescu a intrat în panică și a dat, luni, fuga la doctor. Cântăreața a făcut un consult la un medic pneumolog, ea fiind suspectă că ar putea suferi de astm bronșic.

alina sorescuAre doar 25 de ani, însă este foarte atentă când vine vorba de sănătatea ei.

Zilele trecute, Alina Sorescu a atras o sperietură zdravănă, ea sufocându-se în somn.

Nu este pentru prima dată când i se întâmplă să i se pună un nod în gât și să simtă că nu mai poate să respire.

Panicată de simptomele supărătoare pe care le-a tot avut în ultima vreme, Alina s-a programat la Spitalul Euroclinic din Capitală, la un medic pneumolog.

Fotoreporterii Click! au surprins-o, luni, ieșind din clinica situată în zona Floreasca, cu buletinul de analize în mână.

"Prima dată mi s-a făcut rău la o petrecere. Era mult fum și nu mai puteam respira. Apoi am început să mă sufoc și în somn.

Am crezut că sunt simptome de astm și m-am programat imediat la doctor, care mi-a făcut toate analizele.De sănătatea mea, chiar am grijă", a declarat Alina pentru Click!

Artista se bucură acum de vacanță pentru că elevii ei de la Atelierul de Muzică și Prezență Scenică pentru copii au terminat cursurile și profită de acest lucru la maximum: "Lucrez la un nou album. Până acum, muzica n-a mai fost o prioritate", ne-a spus ea.(sursa:click)

Alina Sorescu "lucreaza" la un bebelus

24.02.2012

Alina Sorescu si Alexandru Ciucu lucreaza de zor la un copil

Isi doresc un baietel care sa le calce pe urme. Cei doi viseaza ca fiul lor sa fie primul designer-cantaret al Casei Regale.(sursa:gsp)

Alina Sorescu: "Îmi este dor de farmecul anilor lipsiți de griji"

19.09.2011

Cântăreața Alina Sorescu petrece majoritatea timpului în Atelierul de Muzică și Prezență Scenică, unde încearcă să îi învețe pe cei mici să devină artiști.

alina sorescuAlina mărturisește că regretatul Ioan Luchian Mihalea a avut un rol important în implicarea ei în acest proiect.

"Un mare rol l-a jucat și amintirea repetițiilor cu grupul Mini Song din care am făcut parte și cea a lui Ioan Luchian Mihalea, omul care a observat la mine potențialul de a evolua în acest domeniu. Îmi plac la nebunie orele pe care le petrec cu copiii la atelier, am răbdare și mi se face dor de farmecul anilor lipsiți de griji. Cei mici au între 4 și 10 ani, sunt foarte simpatici și încerc să le arăt pe înțelesul lor cât mai multe legate de muzică și de secretele unei prestații pe scenă, facem vocalize, înregistrări de melodii, exerciții de dicție, de stimulare a creativității și spontaneității, tehnici de discurs în fața camerei și de reducere a tracului. Sunt la vârsta la care acumulează foarte repede noile informații, așa că receptivitatea lor mă uimește de fiecare dată", a declarat artista pentru revista VIP, precizând că a păstrat mereu vie dorința de a evolua.

"Cred că este obligatoriu pentru orice persoană publică să aducă mereu ceva nou, pentru că frecvența cu care informațiile sunt răspândite și absorbite este foarte mare, iar viața lor e foarte scurtă în mintea oamenilor. Cu atât mai mult dacă vrei să rămâi în atenția publicului pe termen lung. Am învățat în toți acești ani de prezentă în lumina reflectoarelor că ideal este să găsești un echilibru între reinventarile asumate și constanța, sinceritatea de a te arăta așa cum ești pentru a rezista. Sunt în permanentă căutare a acestui echilibru. Dar cu certitudine schimbările actuale din viață și activitatea mea se datorează evoluției firești prin care am trecut ca om", a adăugat cântăreața.

În cadrul aceluiași interviu, Alina a spus că îi este dor de farmecul anilor lipsiți de griji.(sursa:libertatea)

Alina Sorescu la a doua promoţie de minivedete, elevi ai şcolii personale

14.09.2011

De când s-a măritat cu Alexandru Ciucu și a divortat de televiziune, Alina Sorescu se ocupă strict de școala al cărei reper în celebritate se propune, ”Atelierul de muzică și prestanță scenică” ce-i poartă numele.

alina sorescuDoamna Ciucu își dorește să ”croiască” copii cu vârste între 4 și 10 ani pe tiparul vedetelor din ziua de astăzi. Juniorii ai căror părinți vor să-i vadă musai vedete, studiază canto, iau lecții de dicție și dau teste de simulare pe scenă.

”Simt o mare satisfacție când îi văd evoluând de la o săptămână la alta, când observ apropierea care s-a creat între noi și sunt mândră că le pot insufla încredere. Sâmbătă (17 septembrie a.c.), la Palatul Național al Copiilor am o nouă selecție publică a cursanților de care sunt mândră.(sursa:libertatea)

O mai recunoasteti pe Alina Sorescu?

13.09.2011

De curand, Alina Sorescu si-a schimbat complet look-ul.

alina sorescuCantareata a tinut sa arate acest lucru admiratorilor sai, realizand un pictorial cu totul diferit de cum obisnuia.

Vedeta a adoptat o atitudine de diva si a pozat extrem de relaxata si senzuala.

Cu parul ondulat, apeland la tinute senzuale si sofisticate, sotia lui Alexandru Ciucu a vrut sa arate ca si-a schimbat stilul, a devenit mai matura, mai glamour, dar totusi la fel de naturala.(sursa:cancan)

Alina şi Alex, lună de miere întârziată

09.12.2010

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au căsătorit la sfârșitul lunii septembrie, însă, până acum, au tot amânat plecarea în luna de miere.

alina si alexandru

“Ne doream o vacanță într-un loc exotic, precum Malaysia, însă până acum acolo a fost sezon ploios”, ne-a declarat Alina. Înainte de mare și de soare, cei doi vor da o fugă la schi, în Austria, iar Revelionul îi va prinde în Singapore. (sursa:libertatea)

Au cheltuit 5.000 de euro pe flori

10.09.2010

Nunta cantaretei Alina Sorescu si a designerului Alexandru Ciucu se va desfasura duminica la Palatul Stirbei, dupa un scenariu bine stabilit, cei doi miri jucand rolul de printesa, respectiv de print.

alina si alexandruIn ciuda faptului ca au angajat o firma care s-a ocupat de organizarea celui mai important eveniment de pana acum din viata lor, indragostitii au preferat sa se implice si ei, pentru a fi siguri ca petrecerea va fi una fara cusur. Cununia religioasa se va desfasura in aer liber, pe domeniul Stirbei, unde vor fi amplasate mai multe pavilioane acoperite.

Alina si Alexandru vor primi binecuvantarea preotilor pe pajiste, langa un podet, altarul fiind construit in intregime din flori, pentru care tinerii au platit 1.500 de euro. De asemenea, sala care va gazdui petrecerea va fi plina de lalele grena, pe fiecare masa fiind aranjate peste 50 de fire de lalele.

Pentru aranjamentele florale, Alina si Alexandru au alocat un buget impresionant, aproximativ 5.000 de euro. La cununia religioasa si la petrecerea de dupa, Alina Sorescu va purta trei rochii de mireasa, realizate de viitorul ei sot, Alexandru Ciucu. Cei doi vor deveni oficial sot si sotie, sambata, cand vor spune "da" la Starea Civila a sectorului 1.  (sursa:cancan)

Alina Sorescu: "Relaţia mea cu Alex este prima în adevăratul sens al cuvântului"

09.09.2010

Alina Sorescu va deveni în acest weekend doamna Ciucu.

alina si alexFosta vedetă TVR spune însă că nu poate face comparații cu fostele relații pentru că niciuna nu a fost cu adevărat o relație.

"Nu pot să fac o comparație cu alte relații, pentru că relația mea cu Alexandru e prima în adevăratul sens al cuvântului" a spus Alina pentru Agentia de Presa Mondena. (sursa:cancan)

Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu şi-au comandat verighete personalizate, din Italia

06.09.2010

Alina Sorescu și iubitul ei, creatorul de modă Alexandru Ciucu, mai au foarte puțin până la nunta lor, eveniment pentru care s-au pregătit intens în ultima perioadă. Cântăreața și viitorul ei soț și-au dorit ce verighetele să fie unele speciale, motiv pentru care și-auy comandat unele pesronalizate, din Italia.

”Verighetele le-am luat de la Milano și sunt simple, din aur alb, iar în interior am inscripționat un mesaj numai de noi știut", a declarat Alina Sorescu pentru „ring"

Și cele trei rochii de mireasă pe care le va purta în ziua cea mare sunt aproape gata, soțul său având grijă ca acestea să arate perfect.

„Rochiile sunt aproape gata, zilele acestea fac ultima probă. Sunt foarte încântată de rezultat, mai ales că am avut parte de toată atenția echipei atelierului Alexandru Ciucu", a mai spus Alina. (sursa:libertatea)

Alina Sorescu şi-a dus viitorul soţ în Alpii austrieci: "Am petrecut un weekend cu masaje şi spa"

31.08.2010

Alina Sorescu și viitorul ei soț, Alexandru Ciucu, au petrecut ieri Sf. Alexandru în intimitate. Cântăreața a reușit să-și surprindă logodnicul dăruindu-i o colecție de reviste cu benzi desenate, pe care acesta a îndrăgit-o încă din copilărie.

alina sorescu si alexandru ciucu„Anul acesta, 30 august ne-a prins în febra pregătirilor pentru nuntă, așa că am dat întâietate acestui eveniment atât de important pentru noi. Însă n-am uitat să ne bucurăm de zilele cu o anumită semnificație, astfel încât eu l-am surprins pe Alexandru dăruindu-i o colecție de reviste cu benzi desenate, foarte dragă lui încă din copilărie", a spus Alina pentru ziarul Ring.

Chiar dacă sunt prinși până peste cap cu pregătirile de nuntă, cei doi au ales să-și dedice un weekend și au sărbătorit onomastica designerului în Alpii austrieci.

"Pentru a sărbători, am petrecut un weekend cu masaje și spa în răcoarea Alpilor austrieci", a povestit iubita creatorului.(sursa:libertatea)

Alina Sorescu şi-a comandat trei rochii de mireasă

12.07.2010

Alina Sorescu nu s-a putut decide asupra modelului rochiei de mireasă și a decis să-și facă trei ținute pentru ziua cea mare. Blonda, care urmează să se căsătorească pe 12 septembrie cu designerul Alexandru Ciucu, i-a cerut ajutorul viitorului mire pentru crearea rochiilor de mireasă.

alina sorescu si alexandru ciucu

"Rochiile sunt în lucru, pentru că nu m-am putut opri asupra unui singur model. Alexandru a venit în întâmpinarea problemelor mele și mi-a spus să-mi fac  trei rochii. Eu eram în căutare de designer care să mă ajute să le realizez și așa s-a născut ideea ca Alexandru, care se ocupă în mod normal de costume bărbătești, să facă o excepție și să-mi facă trei rochii de mireasă", a spus Alina la Antena 1. (sursa:libertatea)

Alina Sorescu îşi doreşte mulţi copii cu viitorul ei soţ

23.04.2010

Alina Sorescu are un an plin de evenimente: în scurt timp va termina masteratul urmat la Facultatea de Sociologie, iar în septembrie se va mărita. Așa se face că în timp ce învață pentru examenul final, cântăreața trebuie să se ocupe și de organizarea propriei cununii.

alina si alex

Alina (24 de ani) și designerul Alexandru Ciucu (34 de ani) au ales prima lună a toamnei pentru nunta lor fiindcă în septembrie 2008 s-au cunoscut, la Cerbul de Aur, iar anul trecut, tot în septembrie, în timp ce se aflau în vacanță în Italia, Alexandru a cerut-o de soție pe Alina.

Nu au stabilit foarte multe detalii legate de cununie ori de petrecere, însă Alina e sigură că va purta o rochie tip sirenă, pentru că este modelul la care visează din copilărie. În plus, e hotărâtă ca luna de miere de după nuntă să dureze chiar o lună, iar la scurt timp după căsătorie să facă un bebe. Primul dintr-un șir lung, pentru că, spune ea, “eu și Alex ne dorim cât mai mulți copii”. (sursa:libertatea)

Alina Sorescu se mărită în septembrie

13.04.2010

Alexandru Ciucu si Alina Sorescu au decis ca sunt facuti unul pentru celalalt si ca nu are rost sa mai astepte mult pana vor deveni sot si sotie. Alexandru si Alina au stabilit sa faca nunta in septembrie, anul acesta.

Desi evita sa dea detalii despre planurile lor amoroase, pe Ciucu l-a luat putin gura pe dinainte si a dezvaluit ca se va insura la toamna, scrie Cancan.

Episodul s-a petrecut in culisele show-ului TV "Casatoreste-te cu mine" de la Kanal D, unde fusese invitat sa recomande un costum de ginere protagonistului unei povesti de dragoste dintre cele prezentate in cadrul emisiunii.

Potrivit surselor Cancan, in timp ce barbatul proba costumul, designerul le-a marturisit celor prezenti ca, din punctul lui de vedere, este mult mai usor pentru ginere sa-si aleaga vestimentatia, dar si el trebuie sa respecte tendintele.

A spus ca nunta este un lucru frumos, care trebuie tratat cu seriozitate si a incheiat prin a declara senin ca si el se va casatori in septembrie, lasandu-i pe cei din jur cu gura cascata. Asadar, la toamna, Alina Sorescu va imbraca rochia de mireasa si, cu toate ca a facut un secret din asta, logodnicul ei a dat-o de gol. (sursa:ziaremondene)

Iubitul Alinei Sorescu, premiat de Casa Regală

10.02.2010

Designerul Alexandru Ciucu a fost premiat de Casa Regală pentru ținutele pe care le realizează. El a primit o distincție din partea Principesei Margareta și a Prințului Duda, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Elisabeta.

Alexandru Ciucu

Alexandru, iubitul Alinei Sorescu, e posesorul unui contract cu Casa Regală, el confecționând costume și cămăși pentru Regele Mihai și pentru Prințul Duda.(sursa:libertatea)

A cinstit croitoresele de la APACA

04.02.2010

Cantareata a vrut sa-si surprinda iubitul de ziua lui, asa ca a cumparat un tort si un platou de prajituri pentru angajatele sale si i-a facut acestuia o vizita neanuntata la locul de munca.

alina sorescu alina sorescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In urma cu cateva zile, Alexandru Ciucu, logodnicul Alinei Sorescu, si-a sarbatorit ziua de nastere. Pentru a marca momentul, cantareata i-a organizat o mica petrecere la locul de munca si s-a ocupat personal de toate cele necesare. Alina a cumparat un tort pentru sarbatorit si prajituri pentru croitoresele angajate in atelierul sau si a pornit catre biroul din zona APACA. In drum a mai facut o oprire la florarie, de unde a luat un buchet de trandafiri. Evident, din meniu nu putea lipsi cadoul. "I-am daruit un curs de tir. Vreau sa invete sa traga cu arma", ne-a declarat fosta vedeta de la TVR, deconspirand surpriza.  (sursa:cancan)

Alina Sorescu se dedica muzicii

03.02.2010

Fosta prezentatoare tv profita de pauza din fata camerelor de luat vederi pentru a acorda o atentie deosebita domeniului ce a consacrat-o, si anume muzica.

Alina Sorescu
Alina Sorescu lucreaza la definitivarea si lansarea celui mai nou album al sau, care va reflecta maturizarea sa din toate punctele de vedere: ”Piesele sunt inregistrate in numar de 15 si urmeaza sa ma ocup de partea care sa stabileasca titlul albumului si ce piesa sa promovez. E un album care arata maturizare, o evolutie din punct de vedere muzical.”

Artista doreste sa paseasca pe o noua treapta si in cariera de televiziune: ”De mult timp ma gandesc la un alt format de emisiune si sunt in cautarea aceluia care mi se va potrivi si imi va pune in valoare toate aptitudinile si cunostintele acumulate pana in prezent”.(sursa:revistavip)

 

Alina Sorescu, vacanţă în 3 ţări

29.01.2010

Alina Sorescu și iubitul ei, creatorul de modă Alexandru Ciucu, s-au întors recent dintr-o vacanță de iarnă ce a durat trei săptămâni și i-a purtat prin trei țări. Blondina și viitorul ei soț au plecat din România înaintea Sărbătorilor de iarnă, cu mașina, și până la întoarcerea în țară, la mijlocul acestei luni, au parcurs 6.000 km.

alina sorescu

“Ne-am oprit întâi în fascinanta și misterioasa Praga, am continuat cu peisajele de poveste ale Austriei și apoi cu aerul pestriț și întortocheat al străduțelor din Istanbul”, ne-a povestit Alina. Cei doi au petrecut Crăciunul în piața din centrul capitalei cehe, după care au luat cina pe un vaporaș, pe râul Vltava. Revelionul l-au făcut în Austria și tot acolo Alina a pus pentru prima oară schiurile în picioare.

alina si alexandru alina si alexandru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Am învățat să schiez într-un decor mirific”, ne-a spus ea. La Istanbul, ultima destinație din periplul lor, Alina și Alexandru au fost surprinși de atmosfera animată din bazaruri, în care au petrecut mult timp, și de frumusețea catedralei Sf. Sofia. Nu au ratat nici o croazieră pe strâmtoarea Bosforului.

alina si alexandru

(sursa:libertatea)

Alina Sorescu se marita in septembrie

27.01.2010

Dupa o relatie de aproximativ doi ani, Alina Sorescu si iubitul ei, Alexandru Ciucu au stabilit sa se casatoreasca in luna septembrie a acestui an.

Alina Sorescu

 

 “Sunt foarte fericita, vom face nunta in luna septembrie, pentru ca atunci implinim doi ani de cand suntem impreuna. Momentam ne gandim sa alegem data exacta, nu ne-am hotarat inca. Apoi vom stabili locatia si invitatii”, a declarat vedeta tv.

Cu privire la scandalul iscat in presa, Alina a tinut sa precizeze ca nu are nicio legatura cu ceea ce s-a scris.

Mai mult, aceasta a spus ca isi dorea de multa vreme sa renunte la formatul de pe TVR2. “A fost un format construit pentru Catalin Maruta. Este greu sa preiei un format din mers. Eram oricum in discutii pentru un alt format. Sa vedem ce se va intampla”, a mai adaugat Alina Sorescu.(sursa:revistavip)

 Alina Sorescu: "Am rolul principal într-un film urât, fără voia mea"

26.01.2010

Fosta gazdă a emisiunii "Întâlnire DP2" difuzată de TVR 2 a declarat că este foarte dezamăgită de atitudinea conducerii postului național

alina sorescuAlina Sorescu a aflat din presă că a fost dată afară și că i se caută deja o înlocuitoare.

Ba mai mult, reprezentanții TVR au anunțat că au început o anchetă internă pentru a afla cu exactitate dacă artista a făcut anumite declarații prin ziare.

"Nu știu pe ce temei se desfășoară ancheta. Nu eu am făcut acele declarații.

Pentru mine, TVR e mai mult decât un loc de muncă, acolo am crescut. De unde această interpretare voit greșită?!

Joc rolul principal într-un film urât, fără voia mea. Aștept să clarific situația, dar asta nu mă împiedică să mă gândesc la alte proiecte", a declarat Alina Sorescu în "Ring". (sursa:cancan)

Alina Sorescu: «Nu m-au sunat de la TVR»

18.01.2010

Alina Sorescu a aflat din presă că nu mai lucrează pentru postul public de televiziune.

Alina Sorescu a aflat in timp ce era in vacanță că nu va mai realiza emisiunea “Întâlnirea DP2”, pe care o prezenta, până la sfârșitul anului trecut, la TVR 2. Motivul invocat de conducerea postului public: tânăra vedetă ar fi declarat că angajații TVR participă la concursurile emisiunii pentru a câștiga premiile puse în joc. Nici până azi însă Alina nu a primit vreun telefon de la TVR, în care să fie anunțată oficial de această decizie.

Libertatea: Alina, de vineri, TVR a renunțat la colaborarea cu tine. Cum ai primit această veste?
Alina Sorescu: Oficial, nu am primit-o, asta e foarte interesant. Nu m-au sunat de la TVR, am aflat din presă. Am lucrat opt ani acolo, am colaborat bine cu acești oameni, îi respect și aștept același lucru din partea lor.

alina sorescu

Cei de acolo susțin că, prin declarațiile tale, ai afectat imaginea televiziunii publice...
O discuție lămuritoare în legătură cu acest aspect. Acuzațiile celor de la TVR legate de faptul că aș fi adus prejudicii de imagine postului național sunt nefondate. Nu am declarat niciodată despre colegii mei că ar participa la concursurile de pe post, pentru premii. Nu știu cine a inventat această declarație.

În prezent, mai ești angajată a TVR?
Nu, n-am fost niciodată. Contractul meu este de colaborare și a fost reînnoit periodic, în funcție de emisiunile pe care le-am realizat, din 2002 până în prezent. E prea mult să spui că am fost concediată.

Ai fost cea mai tânără vedetă a televiziunii publice și, cu toate acestea, ți-au fost încredințate evenimente importante organizate de TVR. Crezi că cineva vrea să te înlocuiască?
N-am simțit niciodată asta. N-am avut vreun conflict cu șefii ori cu colegii mei.

Ce se va întâmpla cu “Întâlnirea DP2”?
Nu știu, azi trebuia să începem un nou sezon. (sursa:libertatea)

Alina Sorescu, pusă pe liber de TVR

16.01.2010

Alina Sorescu a fost, ieri, dată afară de la TVR. Motivul: vedeta a declarat într-un interviu acordat recent că o parte dintre colegii ei de la televiziune sună la concursurile emisiunii pentru a câștiga premii.

alina sorescu

“TVR va înceta colaborarea cu Alina Sorescu, deoarece, prin afirmațiile sale, aceasta a adus prejudicii de imagine Televiziunii Române”, se arată într-un comunicat dat ieri de postul național. (sursa:libertatea)

Alina Sorescu, şoferiţă cu acte în regulă

06.11.2009

alina sorescuÎncă o fată frumoasă a intrat în rândul șoferilor! Zilele trecute, Alina Sorescu a trecut examenul și și-a luat permisul de conducere.

Acum e încântată că se va putea urca la volanul fițoasei ei mașini, un BMW X3, pe care și l-a cumpărat în urmă cu câteva luni.

Ar fi trebuit să dau examenul mai demult, dar nu am avut timp să învăț. Și e o groază de învățat! Mă bucur că am luat permisul, acum pot, în sfârșit, să-mi conduc mașinuța!”, ne-a mărturisit frumoasa cântăreață și vedetă de la TVR 2. (sursa:libertatea)

Alina Sorescu s-a logodit cu Alexandru Ciucu

12.10.2009

 Alina Soralina si alexescu este cunoscuta drept cea mai cuminte fata din showbiz, nefiind implicata in prea multe relatii. 

Vinovat de lipsa experientei acesteia in ceea ce priveste iubirea este tatal ei care a tinut-o din scurt si nu a lasat-o sa aiba un iubit.

Frumoasa si talentata, Alina Sorescu s-a lasat cucerita de un om de afaceri care i-a oferit un frumos inel de logodna de care este mandra.

Desi la inceput au vrut sa pastreze in secret relatia lor, Alina si Alexandru Ciucu, patronul de la "Tatal si Fiul" nu doar au recunoscut ca formeaza un cuplu ci, mai mult, s-au si logodit. (sursa:csid) 

Alina Sorescu a pierdut lupta cu audientele

03.09.2009

SCHIMBARE. Tonomatul lui Maruta, aruncat de TVR la „fier vechi”

La fix doi alina sorescuani de la plecarea sa la Pro TV, formatul de emisiune care l-a consacrat pe Catalin Maruta este abandonat definitiv de TVR. Singurul motiv pentru care producatorii au renuntat sa mai „resusciteze” vechiul „Tonomat DP2” este audienta extrem de slaba din ultimul sezon, în pofida moderarii sarmante a cântaretei Alina Sorescu.

În afara emisiunilor de televiziune, artista ramâne foarte implicata în proiectele sale muzicale, urmând sa plece pentru câteva zile din tara în scop profesional.

Alina Sorescu asteapta sa semneze un alt contract cu Televiziunea Nationala unde, dupa cum sustin surse din interiorul postului, blonda nu va mai prezenta „Tonomatul DP2”, emisiune doborâta de audienta „Happy Hour” de la Pro TV, de luni pâna vineri, de la ora 17.10.

Negocieri sub semnul întrebarii

Cu toate ca exista informatii conform carora emisiunea „Tonomatul DP2” nu va mai continua sub nicio forma, Alina Sorescu ramâne pentru moment fidela TVR. Cântareata nu are nimic concret în privinta unei emisiuni, dar asteapta sa fie chemata la noi negocieri. „Nu stiu sa se fi luat vreo decizie în privinta «Tonomatului». De obicei se decide în fiecare sezon, în functie de audiente”, a declarat Alina pentru „ring”.

Fanul obsedat i-a pierdut urma

La începutul acestei veri, ziarul „ring” va dezvaluia ca Alina Sorescu este urmarita pentru a doua oara în viata ei de un pshihopat care sustinea ca vrea sa o ceara în casatorie. Pentru moment, Alina a scapat de el. „Ma astepta la TVR dupa emisiune. Acum, ca sunt înca în vacanta, se pare ca mi-a pierdut urma. Sper sa fi scapat de el definitiv”, a spus artista.

Nu stiu daca voi continua «Tonomatul DP2» sau daca voi face o alta emisiune la TVR” Alina Sorescu. (sursa:ziarulring)

Prezentatoarea Alina Sorescu, terorizata de un psihopat

16.07.2009 alina sorescu

Prezentatoarea emisiunii „Tonomatul DP2”, de la TVR2, Alina Sorescu, traieste pentru a doua oara în viata momente de cosmar. Oriunde s-ar duce, ea este urmarita de un pshiopat, potrivit Ziarului Ring.

Iubita lui Alexandru Ciucu a mai trecut printr-o situatie similara si în urma cu doi ani.

„De abia am scapat de unul, si acum a aparut altul! Parca traiesc un cosmar si am început sa ma tem pentru viata mea. Am facut plângere la politie, dar n-au avut ce sa-i faca, el declarând ca ma iubeste si ca vrea sa ma ceara în casatorie”, a declarat Alina Sorescu pentru „ring”. (sursa:mediafax)

Alina Sorescu are planuri mari cu Alex

17.04.2009

Isi lanseaza iubitul in muzica

Moderatoarea "Tonomatului DP2" are planuri mari cu jumatatea sa, creatorul de moda Alexandru Ciucu. Dupa ce a descoperit ca acesta are potential si ca vocea sa poate sa fie lucrata si pusa in valoare de un profesor de canto, Alina Sorescu a inceput sa-si pistoneze iubitul sa se apuce de cantat. Planul sau a dat roade, iar de Paste, Alexandru, va debuta ca solist, alaturi de baietii de la Distinto.

alina si alexandruAlina Sorescu vrea sa-si vada iubitul pe scena. Solista a inceput sa caute solutii pentru a-si duce visul la indeplinire, fiind ferm convinsa ca descoperirea ei nu este o simpla intamplare. Iar de la dorinta la realitate se pare ca nu a mai fost de facut decat un singur pas, mai ales ca indragostitii se invart de ceva vreme in lumea artistica - ea cu state vechi de plata in meseria de solist, iar el fiind deja un designer vestimentar care creeaza printre altele si tinute de scena.

Din informatiile noastre, se pare ca, Alexandru s-a pregatit intens pentru a urca pe scena. La un moment dat au aparut chiar zvonuri ca Ciucu ar lua lectii de canto la scoala Danei Dorian, cea care, l-a initiat si in actorie, cu ceva timp in urma. Daca despre acest lucru pana acum nu s-a stiut absolut nimic, de aceasta data debutul sau in muzica nu va trece neobservat. Alexandru va avea prima prestatie scenica alaturi de trupa Distinto ai carei membri ii poarta creatiile si ii servesc drept imagine pentru casa de moda.

Aparitia acestuia in calitate de "solist" va avea loc de Paste, la o casa de batrani, in cadrul unui spectacol caritabil, la care vor participa mai multi artisti. Cum era de asteptat, evenimentul va fi promovat in emisiunea "Tonomatul DP2", moderata de nimeni alta decat Alina Sorescu. Saptamana viitoare, aceasta va profita de rolul de prezentatoare TVR pentru a face cunoscut intregii lumi faptul ca iubitul ei, Alexandru Ciucu, croitorul de costume barbatesti, stie sa cante.(sursa:cancan)

Iubitul ii duce pachetelul la studio

21.02.2009alex ii duce pachetel alinei

Alina Sorescu este rasfatata de noul ei iubit, Alexandru Ciucu. Pentru ca are un program incarcat, prezinta zilnic "Tonomatul DP2", si are un album in lucru, solista a ajuns sa fie "hranita" de propriul ei iubit. Ca sa nu mai piarda timpul prin restaurante, Alex s-a oferit sa ii aduca acesteia pranzul la studio, in fiecare zi, la ora fixa.

Recent, dupa ce a batut palma cu Radu Groza si a acceptat sa fie impresariata de Music Management, Alina a intrat in studioul de inregistrari, unde lucreaza simultan la doua piese.(sursa:cancan)

Alina Sorescu si «Fiul», la APACA. Prezentatoarea TV s-a intâlnit cu iubitul ei in fabrica de confectii

20.11.2008

Prezentatoarea TV Alina Sorescu se iubeste de cateva saptamani cu un tanar om de afaceri in domeniul vestimentar, Dan Alexandru Ciucu, asociat la firma ce detine magazinul «Tata si fiul». Cei doi par a fi cu adevarat indragostiti si nu pierd nici o ocazie pentru a-si petrece timpul impreuna, desi amandoi sunt ocupati. Cea mai recenta intalnire a avut loc marti, la complexul APACA, unde Alina si Alex s-au plimbat ca doi porumbei prin fabricile de confectii.

alina si alexAlina Sorescu nu a avut pana in prezent prea multi iubiti, iar de fiecare data cand a iesit cu un baiat, a avut grija sa-si pastreze imaginea nepatata. Asa s-a intamplat si cu actorul Gabriel Coveseanu, de care Alina s-a despartit la scurt timp dupa ce incepusera o idila. In aceasta perioada insa, artista pare ca si-a gasit fericirea alaturi de un tanar businessman, Dan Alexandru Ciucu, asociat al magazinului “Tata si fiul” si divortat de curand.

Alexandru a fost casatorit cu cea pe care o considera femeia vietii lui, insa din cauza parintilor s-au despartit la mai putin de un an dupa oficializarea relatiei. Dupa o nunta ca-n povesti, care a avut loc la un restaurant de lux din Brasov, parintii fetei au reusit sa-i faca sa se certe, iar cei doi indragostiti si-au vazut fiecare de viata lui. Dupa divort, Alex s-a inchis in el, s-a indepartat de prieteni si nu a mai fost vazut cu nici o domnisoara la brat. In momentul in care a aparut Alina in viata lui, tanarul de 32 de ani si-a recapatat buna dispozitie si a uitat de esecurile din trecut. Ba, mai mult, merge frecvent la diferite evenimente mondene, accepta invitatii la emisiuni TV si nu s-a sfiit sa declare ca ii place lumea vedetelor.

S-au inchis in birou aproape o ora

Dupa o scurta plimbare prin fabrica de confectii unde Ciucu isi dezvolta afacerea, Alex si Alina au mers in biroul acestuia, unde au stat mai bine de o ora. Cei doi porumbei si-au povestit vrute si nevrute, au ras cu gura pana la urechi, iar timpul a trecut pe langa ei fara sa bage de seama. Cand s-au prins ca au stat cam multa vreme in birou, cei doi au iesit repejor, pentru a nu da motiv de barfa. Alex si-a luat frumusel iubita de mana si a condus-o in parcare.

Cei doi au plecat in tromba, cu automobilul acestuia, spre o destinatie stiuta numai de ei. Relatia lor este abia la inceput, insa Alex si Alina cred ca sunt suflete-pereche. Daca totul va merge la fel de bine si de acum inainte, nu ne-am mira ca peste putin timp sa asistam la o nunta fastuoasa. Alex este un barbat foarte iubit de femeile de la APACA, care il apreciaza extrem de mult. Tanarul este amabil cu toata lumea, vorbeste si se poarta frumos, chiar daca muncitoarele fac parte dintr-o alta categorie sociala. “Alex este un tanar extraordinar. Intotdeauna s-a purtat frumos cu noi! Ne bucuram foarte mult pentru el ca si-a gasit femeia la care visa de atata timp. Pare multumit de aceasta relatie, iar noi ii dorim toata fericirea din lume. Este un om bun si merita acest lucru”, ne-au spus cateva dintre muncitoarele de la APACA.(sursa: gardianul)

Cantareata si-a revenit dupa despartirea de Cove

13.11.2008

Alina Sorescu s-a cuplat cu un barbat divortat

Marti seara, la Balul "Academiei Catavencu", o noua relatie spectaculoasa din showbizul autohton a fost desconspirata. Prezentatoarea emisiunii "Tonomatul DP2" si-a facut aparitia la bratul noului sau iubit, Alexandru Ciucu.

alina si coveAlina Sorescu are o relatie cu fiul patronului de la "Tata si fiul". Dupa cateva iubiri esuate, printre care si cea cu Gabriel Coveseanu cunoscut drept Cove, de care s-a despartit anul trecut, vedetei postului public de televiziune i-a revenit zambetul pe buze.

Indragostita pana peste cap de noul barbat din viata sa, Alina nu se mai sfieste ca altadata sa-si etaleze relatiile, acceptand in ultima perioada orice iesire alaturi de tanarul afacerist. Alexandru, in varsta de 32 de ani, si-a facut ucenicia in atelierele de creatie ale vestitei fabrici Apaca, unde tatal lui era un personaj influent.

Alexandru Ciucu a fost casatorit, insa mariajul lui s-a terminat fulgerator, cauza fiind prea exigentul sau tata. Gurile rele spunca acestia au o relatie destul de furtunoasa, Alexandru fiind si la varsta lui sub papuc. Lucru valabil, de altfel, si in relatia Alinei cu parintele ei.

Weekend romantic la Londra

Marti seara, cuplul a fost prezent la un eveniment monden, unde Alexandru Ciucu a pasit mandru la bratul iubitei lui, nescapand-o nici o clipa din ochi. Apropiatii acestora spun ca cei doi s-au cunoscut recent prin intermediul unor prieteni apropiati si au realizat ca se potrivesc, dupa ce au petrecut un weekend romantic la Londra. (sursa:cancan)

Alina Sorescu i-a luat locul Andreei Marin la TVR

18.08.2008alina sorescu

Pentru ca a avut o prestatie buna pe scena de la Callatis din acest an, Alina Sorescu a fost propusa si pentru prezentarea Cerbului de Aur de la Brasov. Coleg de scena îi va fi în perioada 3- 8 septembrie Dan Bittman.

Blondei se pare ca îi prieste mult mai bine statutul de prezentatoare decât cel de cântareata. Astfel ca, dupa ce a devenit prezentatoarea „Tonomatului de vacanta” de la TVR 2, unde se spune ca a cerut o suma impresionanta de bani, Alina a preluat astfel toate evenimentele importante ale TVR, asa cum facea si Andreea Marin în trecut. Artista se pare ca a ratat în aceasta vara doar festivalul Mamaia, de care însa s-a ocupat primaria Constanta, ei optând pentru actorii Maia Morgenstern si Marius Bodochi.

Felicitata de Monica Columbeanu

În ultima seara a festivalului Callatis, în sala au fost prezenti si sotii Columbeanu si sora Monicai, Ramona. La finalul spectacolului acestia au venit în culise special pentru a o felicita pe Alina Sorescu. (sursa: atac-online)

Alina Sorescu a luat vedetele la intrebari

30.06.2008

Andreea Marin Banica, Dan Negru, Cristian Brancu, Dan Capatos, Catalin Maruta,  Mihaela Tatu , Vlad Enachescu, Oana Sarbu,  Ilinca Vandici, Alice Nastase si Roxana Iliescu sunt vedetele intervievate de Alina Sorescu.

alina sorescuAcest lucru nu s-a intamplat la televizor, in cadrul emisiunii Tonomatul de vacanta de la TVR 2, a fost o actiune particulara a Alinei, legata de lucrarile ei de licenta de la Facultatea de Sociologie-Universitatea Bucuresti si de la cea de Comunicare si Relatii Publice-SNSPA.

Avand ca tema Formele de control ale mass-media asupra spatiului privat al vedetelor, respectiv Influenta status-ului de vedeta asupra celui de jurnalist, Alina a ales sa-si documenteze lucrarile adresand intrebari vedetelor mentionate mai sus.

Spre surpriza ei, nu a primit niciun refuz si toate persoanele solicitate au sacrificat o parte din timpul lor liber pentru raspunde la chestionarele Alinei. Au fost doua demersuri stiintifice serioase care s-au soldat cu concluzii interesante in ceea ce priveste relatia dintre persoanele publice si jurnalisti.

Din pacate interviurile nu vor fi facute publice, insa nota pe care profesorii o vor da lucrarilor de licenta va fi cel mai bun indiciu despre corectitudinea concluziilor trase de  Alina. (sursa: vedeta)
 



 

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]